Doamnelor şi domnilor, despre ceea ce urmează să vă
povestesc eu în rândurile ce urmează probabil dumneavoastră aţi aflat
deja. Infamia acestei situaţiuni însă mă împinge totuşi să vă spun, cel
mai probabil pentru a-mi vărsa şi eu nişte frustrări şi pentru a-mi
exprima opinia proprie şi personală în legătură cu această mârşăvie.
Săptămâna trecută, mă uitam şi eu ca orice om plictisit la ştirile de la ora 7, pe Protv. În mod normal, eu nu urmăresc asemenea programe, din diverse motive, unele întemeiate, altele nu, însă de această dată am făcut o excepţie datorită stării avansate de plictiseală ce mă cuprinsese în acea zi. Madame Esca, o prezenţă extraordinară pe ecran, îmi povestea, în stilul ei inconfundabil, ce se mai întâmpla prin ţărişoara noastră amărâtă. Ştire peste ştire şi tot aşa, până când, la un moment dat, femeia se opreşte, mă priveşte direct în ochi şi îmi spune, pe tonul ei cel mai grav, vestea tragică ce m-a determinat să butonez astăzi la tastatură şi anume: Din data de *insert any date*, fumatul este interzis în tren. Cum adică în tren? Adică da, cum ai auzit şi pe coridor şi în compartiment. Amenda pentru nerespectarea acestei legi reprezintă o sumă situată între 1 şi 5 milioane. Stupoare. Un moment de linişte. Şoc. Fac repede calcule.Ia stai puţin…De ce? Legea exista de 4 ani deja, dar nu a fost încă pusă în vigoare. De ce tocmai acum? O încercare disperată de civilizare a României, dat fiind faptul că din 2007, cică intrăm în UE. Într-adevăr, faptul că legea e pusă în vigoare de abia acum e surprinzator, dar totuşi avem o problemă mult mai arzătoare pe mâini acum.
Înainte de a merge mai departe, menţionez că sunt fumătoare înrăită, însă voi încerca să privesc lucrurile dintr-un punct de vedere mai mult sau mai puţin obiectiv.
Să spunem că, odată cu trecerea şocului, am gândit lucrurile mai la rece şi am decis că până la un anumit punct, legea aceasta e destul de bună. Înţeleg nemulţumirile nefumătorilor vis-a-vis de acest viciu murdar, care pe ei îi transformă în fumători pasivi, fără a le cere acordul. De asemenea, coridoarele acelea din tren ar arăta ceva mai uman (să nu exagerăm totuşi cu umanitatea aici, dat fiind faptul că toţi cunoaştem starea de degradare a trenurilor din România) fără acea perdea de fum şi fără covorul de scrum. Bun. Până aici, perfect de acord şi suportabil.
Argumentele mele contra sunt născute din frustrare, deoarece azi am avut ocazia să fac prima călătorie cu trenul, de când cu legea fantomă. Am rezistat fără o ţigară câteva ore, că doar sunt om şi nu animal, dar totuşi argumentul acesta nu ţine mai departe de 6 ore. Cei dependenţi ştiu mai mult ca sigur despre ce vorbesc. Întrebarea mea este: nu era oare totuşi mai corect, faţă de toată lumea, să lase în fiecare tren un vagon rezervat doar pentru fumători? Nu era această soluţie mai satisfăcătoare, pentru ambele părţi? Fiţi atenţi, am cerut doar un vagon, din 9. Consider că ar fi fost rezonabilă o astfel de soluţie. Nefumătorii ar fi rămas nefumători, iar fumătorii ar fi putut să stea liniştiţi ca până acum, la o cafea, o pipă şi o bârfă. Fiecare pe teritoriul său. Dar nu. Pe noi ne-au privat total de orice posibilitate de a ne exersa viciul, care între noi fie vorba, nu e tocmai cel mai ofensator dintre toate şi ne-au obligat să suportăm situaţia. Noi trebuie să acceptăm şi să respectăm această lege. Dar totuşi, nouă cine ne respectă viciul? Sau noi nu merităm acest privilegiu, deocare viciul nostru este îngrozitor şi murdar? Să avem pardon, dar avem şi noi dreptul la un colţişor din lumea aceasta, la fel cum au şi nefumătorii. Nu cerem mult. Suntem paşnici şi inofensivi. Vrem doar să ne lăsaţi în pace să ne distrugem sănătatea si să ne umplem plămânii de fum în linişte. Suntem rezonabili şi nu vă invadăm teritoriul. Nu ni-l invadaţi nici voi pe al nostru ( nu că am avea unul, dar ziceam şi eu aşa ca idee).
În concluzie, fredonând piesa celor de la Rolling Stones- ( I can’t get no) Satisfaction, vă spun cu mâna pe inimă şi pe plămânii mei bolnavi, intoxicaţi de fum, că această situaţiune mă nemulţumeşte profund şi că aş vrea o rezolvare, dar sunt mai mult ca sigură că vorbesc degeaba. Poate că ideea de un partid al fumătorilor nu ar fi una tocmai absurdă. Cineva ar trebui să fie acolo, să lupte pentru drepturile noastre. Ce, noi nu e oameni?
Fumători din toate colţurile tării, uniţi-vă!
De la plămân intoxicat la plămân intoxicat/neintoxicat, vă salut şi vă invit să meditaţi.
Săptămâna trecută, mă uitam şi eu ca orice om plictisit la ştirile de la ora 7, pe Protv. În mod normal, eu nu urmăresc asemenea programe, din diverse motive, unele întemeiate, altele nu, însă de această dată am făcut o excepţie datorită stării avansate de plictiseală ce mă cuprinsese în acea zi. Madame Esca, o prezenţă extraordinară pe ecran, îmi povestea, în stilul ei inconfundabil, ce se mai întâmpla prin ţărişoara noastră amărâtă. Ştire peste ştire şi tot aşa, până când, la un moment dat, femeia se opreşte, mă priveşte direct în ochi şi îmi spune, pe tonul ei cel mai grav, vestea tragică ce m-a determinat să butonez astăzi la tastatură şi anume: Din data de *insert any date*, fumatul este interzis în tren. Cum adică în tren? Adică da, cum ai auzit şi pe coridor şi în compartiment. Amenda pentru nerespectarea acestei legi reprezintă o sumă situată între 1 şi 5 milioane. Stupoare. Un moment de linişte. Şoc. Fac repede calcule.Ia stai puţin…De ce? Legea exista de 4 ani deja, dar nu a fost încă pusă în vigoare. De ce tocmai acum? O încercare disperată de civilizare a României, dat fiind faptul că din 2007, cică intrăm în UE. Într-adevăr, faptul că legea e pusă în vigoare de abia acum e surprinzator, dar totuşi avem o problemă mult mai arzătoare pe mâini acum.
Înainte de a merge mai departe, menţionez că sunt fumătoare înrăită, însă voi încerca să privesc lucrurile dintr-un punct de vedere mai mult sau mai puţin obiectiv.
Să spunem că, odată cu trecerea şocului, am gândit lucrurile mai la rece şi am decis că până la un anumit punct, legea aceasta e destul de bună. Înţeleg nemulţumirile nefumătorilor vis-a-vis de acest viciu murdar, care pe ei îi transformă în fumători pasivi, fără a le cere acordul. De asemenea, coridoarele acelea din tren ar arăta ceva mai uman (să nu exagerăm totuşi cu umanitatea aici, dat fiind faptul că toţi cunoaştem starea de degradare a trenurilor din România) fără acea perdea de fum şi fără covorul de scrum. Bun. Până aici, perfect de acord şi suportabil.
Argumentele mele contra sunt născute din frustrare, deoarece azi am avut ocazia să fac prima călătorie cu trenul, de când cu legea fantomă. Am rezistat fără o ţigară câteva ore, că doar sunt om şi nu animal, dar totuşi argumentul acesta nu ţine mai departe de 6 ore. Cei dependenţi ştiu mai mult ca sigur despre ce vorbesc. Întrebarea mea este: nu era oare totuşi mai corect, faţă de toată lumea, să lase în fiecare tren un vagon rezervat doar pentru fumători? Nu era această soluţie mai satisfăcătoare, pentru ambele părţi? Fiţi atenţi, am cerut doar un vagon, din 9. Consider că ar fi fost rezonabilă o astfel de soluţie. Nefumătorii ar fi rămas nefumători, iar fumătorii ar fi putut să stea liniştiţi ca până acum, la o cafea, o pipă şi o bârfă. Fiecare pe teritoriul său. Dar nu. Pe noi ne-au privat total de orice posibilitate de a ne exersa viciul, care între noi fie vorba, nu e tocmai cel mai ofensator dintre toate şi ne-au obligat să suportăm situaţia. Noi trebuie să acceptăm şi să respectăm această lege. Dar totuşi, nouă cine ne respectă viciul? Sau noi nu merităm acest privilegiu, deocare viciul nostru este îngrozitor şi murdar? Să avem pardon, dar avem şi noi dreptul la un colţişor din lumea aceasta, la fel cum au şi nefumătorii. Nu cerem mult. Suntem paşnici şi inofensivi. Vrem doar să ne lăsaţi în pace să ne distrugem sănătatea si să ne umplem plămânii de fum în linişte. Suntem rezonabili şi nu vă invadăm teritoriul. Nu ni-l invadaţi nici voi pe al nostru ( nu că am avea unul, dar ziceam şi eu aşa ca idee).
În concluzie, fredonând piesa celor de la Rolling Stones- ( I can’t get no) Satisfaction, vă spun cu mâna pe inimă şi pe plămânii mei bolnavi, intoxicaţi de fum, că această situaţiune mă nemulţumeşte profund şi că aş vrea o rezolvare, dar sunt mai mult ca sigură că vorbesc degeaba. Poate că ideea de un partid al fumătorilor nu ar fi una tocmai absurdă. Cineva ar trebui să fie acolo, să lupte pentru drepturile noastre. Ce, noi nu e oameni?
Fumători din toate colţurile tării, uniţi-vă!
De la plămân intoxicat la plămân intoxicat/neintoxicat, vă salut şi vă invit să meditaţi.
No comments:
Post a Comment