Sufletul omului vechi se inchina imobilitatii. Pentru dansul fixitatea era fetis, iar schimbarea - raul radical. Superstitia unitatii si un cult copilaros al eternului formeaza temelia moravurilor si institutiilor create de sufletul acela vechi, adica foarte tanar si foarte simplu. Disciplina primitiva a societatilor asezate, mici, inchise si sarace il facuse astfel. Omul, pe atunci, se gasea ferecat de pamant si de grupul lui - era planta. Stramutarea ii era spaimantatoare; strainatatea, nenorocire absoluta. in constiinta lui stramta, uniformitatea era lege; interesele si pornirile lui erau putine, exclusive si tiranice.
Pentru primitivul disciplinat, stapanirea era o trebuinta vitala, deci satisfacerea ei, o voluptate indispensabila; fiindca stapanirea era conditia si forma fundamentala a vietii sociale, prin ea mai ales societatea era posibila ca adapost unic si durabil.
Bogatia insa, cresterea si concentrarea populatiei, usurinta de stramutare prefac sau distrug cadrele acele de viata simpla si aspra. Imobilitatea isi pierde prestigiul. Omul isi ia voie sa fie inteligent si curios, pierde respectul stupid pentru valori pretinse eterne, se indragosteste de noutate. Lucrul s-a intamplat in cetatile grecesti de pe la inceputul veacului al VI-lea inainte de Hristos, in imparatia romana, in orasele italiene care au pregatit Renasterea; si miscarea a culminat in omul actual, care a mostenit, acumulat, avutul acelor civilizatii revolutionare. si, regulat, flasneta moralistilor se infiinteaza ca sa deplore pieirea Virtutilor strabune; iar romanta lor, sustinuta de corul neputinciosilor sau sarlatanilor diversi, este totdeauna o invectiva impotriva bogatiei, impotriva efectului ei celui mai specific: luxul in toate formele de viata.
Aceasta platitudine, agrementata cu strambaturi stoice sau crestine, a impiedicat deseori si pe cei limpezi la minte sa vada ca nu avutia, ci tocmai insuficienta si, prin urmare, dezechilibrul in distributia bunurilor sunt raul radical: nestabilitatea culturii si riscul perpetuu de cadere in brutalitatea originara. Totusi, multimea oamenilor e sanatoasa destul ca sa nu dispretuiasca bogatia decat doar ocazional, in predici si satire - jocuri naive si picante, esential inofensive pentru practica serioasa care absoarbe zilnic puterile noastre cele mai bune.
Daca in constiinta civilizata s-a lamurit tot mai adanc si mai precis primatul ideii si al faptei economice, asta-i un semn sigur de maturitatea viguroasa a speciei. Este o glorie din cele mai temeinice ale capitalismului modern si una din cele mai rodnice valori intelectuale, pe care forma din urma a culturii universale ni le va fi lasat - aceasta trezire maxima a constiintei economice si ridicarea ei la treapta de interpretare filozofica.
Orice creatie se realizeaza insa prin distrugeri; si ponegritorii vietii moderne degeaba se sclifosesc elegiac pe ruinele moravurilor de altadata. Flasneta lor dogita porneste inevitabila, la cele mai trivializate raspantii, dezvoltarile ei rasuflate si false pe temele ferestraioase: Prietenie-Amor-Familie. si asa scartaie tampit idila conventionala si anosta a Lucrurilor Sfinte
No comments:
Post a Comment